Work in progress

După declanșarea click-ului, Genovese a intrat într-o stare care semăna cu exuberanța și următoarele șase luni au fost cele mai prolifice din viața lui de scriitor-care-s-a-descoperit-pe-sine. Până la urmă, și-a spus într-o zi în gând, terapia lui Emily nu a fost zadarnică din moment ce a fost în stare să facă din mine un scriitor. Prețul plătit – un bilet la Călăuza lui Tarkovsky – i s-a părut cel mai mic plătit vreodată, în întreaga lui viață de fost copil al străzii. Pe pagina de gardă a manuscrisului care urma să ia drumul editurilor a scris, simplu: Lui Emily, după ce a stat pe gânduri dacă să scrie Pentru Emily, Lui Emily sau Datorită lui Emily, punând astfel în act o altă lege nescrisă a lumii interlope: onoarea. Trei luni s-a chinuit Genovese să găsească titlul potrivit volumului de proză scurtă, trei luni în care uneori o imagine rămasă nedeslușită dar despre care intuia că îl reprezintă, alteori un cuvânt sau o senzație i-au tot dat târcoale, fără să le poată vedea sau înțelege cu adevărat pe niciuna. Trei luni în care s-a simțit ca un somnambul pe jumătate treaz sau ca un om treaz pe jumătate somnambul (atunci când nu se simțea ca un bătrân senior privindu-și moșiile la amurg) dând târcoale unor lucruri care mereu erau foarte aproape, dar care întotdeauna rămâneau invizibile și intangibile. Inaccesibile. Departe. Până într-o noapte în care a avut un vis: un pâlc de arțari foșnitori a cărui umbră dansândă îi însoțea orice pas, mai bine spus a cărui umbră îi bântuia orice pas, pas fiind, totuși, impropriu spus pentru că mai degrabă plutea decât mergea, apoi arțarii s-au transformat în niște fagi, dar umbrele au rămas aceleași iar el plutea, plutea, fără să știe spre ce se îndreaptă, așa cum nu știuse niciodată în viața lui de copil al străzii. Dimineața, la trezire, avea cuvântul în minte, limpede și luminos, dacă nu de-a dreptul sățios ca un mic dejun survenit pe nepusă masă într-un moment de foame cumplită.  A dat fuga și l-a scris pe pagina de gardă a manuscrisului: FLANEUR. După ce s-a uitat o vreme la el, lăsându-se învăluit de moliciunea vocalelor, a adăugat în fața lui LE. Nu știa ce înseamnă, știa doar că e un cuvânt franțuzesc sau cu sonoritate franțuzească și mai ales știa că este titlul potrivit pentru volumul său. Ar fi putut să-l explice, fără probleme, oricui, pentru că avea certitudinea deținerii sensului său. Seara, la întâlnirea cenaclului, a scos triumfător manuscrisul, l-a ridicat în dreptul pieptului, cu fața la public, și a așteptat, în liniște dar cu sufletul gata să-i pleznească, reacția. Doar Fonseca s-aprins, dar nu a părut deloc impresionat.

- Pentru ce ai scris tu acolo, e foarte potrivit, a zis Fonseca, privind pe deasupra lentilelor groase, cu rame mov prună.

Sudorul a întrebat ce titlu e ăsta, Flanela, cum poate un roman să se numească Flanela, cine a mai pomenit așa ceva? Ăsta e titlu de roman scris de o muiere, a mai zis, înainte de a-și scoate batista de hârtie și a-și sufla nasul cu putere, în semn de dezaprobare masivă. Martha și Electra, care erau fascinate de poveștile din viața lui Genovese și care în copilărie luaseră ore de limbă franceză, au sărit ca arse și i-au explicat sudorului, într-un vacarm de cuvinte ce ar fi putut fi folosit ca fundal sonor pentru un film despre Al Doilea Război Mondial, sensul restrâns al cuvântului: bulevardier. Moment în care, cu erudiția care o copleșise pe Molly încă de la început, a intervenit Dick, pomenind ceva despre Baudelaire, Balzac, Saint-Beuve, Napoleon, Walter Benjamin, baronul Haussmann, Proust, Simmel, printre care-și croiseră drum cuvintele Paris, capitalism de consum, decadență, pierde-vreme, pierde-vară, urbanism modern, modernism urban, dandy, voyeur, dar din care nimeni nu a înțeles nimic, ca și cum Dick ar fi vorbit strict pentru sine, într-o limbă numai de el știută, care suna ca un delir. Doar Martha si Electra au avut, pentru o clipă, senzația că se află în fața unui viitor mare scriitor, de care avea să se audă, nu peste multă vreme, de-a lungul și de-a latul planetei. Vreme de un minut au aplaudat frenetic minunatul titlu, iar la sfârșitul cenaclului i-au propus să iasă împreună la o bere, după care s-au oferit să facă toate corecturile necesare, pentru că manuscrisul nu putea fi trimis niciunei edituri fără să se fi asigurat că gramatica este exemplară. Genovese nu a avut nimic împotrivă și, conform uneia dintre legile nescrise ale lumii interlope, s-a oferit să le facă cinste, nu că Martha cu Electra n-ar fi avut bani de-o bere.