Unde e inima ta?

În fiecare zi

încerca să fie un om mai bun

atât cât poate fi

un bărbat pe care Dumnezeu l-a uitat 
încuiat în propriul prestigiu, în visurile lui

în pustiul îmbălsămat al sufletului

naivitatea mea

era mai frumoasă ca oricare floare

care se desface în zori

entuziasmul, în cele din urmă pângărit

era mai pur ca oricare lacrimă vreodată plânsă

de insuportabile fericiri

el scria literatura pe care eu, în naivitatea mea

(singurul meu potențial de a exista)

o trăiam ca pe o poezie care nu poate fi scrisă

care se scria singură, ca un destin

ce nu poate fi împiedicat să fie

el doar încerca să fie un om mai bun

așa cum îl ducea inima, așa cum credea că i-ar plăcea

Dumnezeului lui care-ntreba:

„unde este inima ta?”

„în aceste versuri, Doamne”, îi răspundea

și viața trecea cadențat mai departe

înghițind, ca un vârtej, totul în ea

încerca să fie un om mai bun

mă căuta printre pernele-ncinse

eu străbăteam deșerturile viselor simple

ale tuturor fetelor de pe lumea asta

atunci când încă nu le-au crescut aripi

și uterul le e destul de puternic

și inima

pentru a duce o viață în ea

și Dumnezeu întreba:

„unde e inima ta?”

„în cărțile mele, Doamne, care-s cele mai bune

de pe pământ, acolo ești Tu,

cu chipu-Ți cel sfânt”

dar m-am prins că lui Dumnezeu nu-i plăcea

cum încerca el să fie un om mai bun

și atunci, m-am hotărât să-l ucid

pe acel mediocru împuțit

care pângărea totul în numele Lui

i-am ars manuscrisele, le-am prefăcut în fum

și în scrum

l-am umilit pe acel nenorocit

în dimineața de după noaptea aceea, la pat mi-a adus

o cană cu ceai fierbinte și o felie de pâine cu unt

și atunci am știut

că de-acum căpătase răspuns

când Dumnezeu îl va întreba: „unde e inima ta?”

(E. Munch - Separation)