sunt unele lucruri pe care nu le poți înțelege
unele cuvinte-ndrăznețe
atât de grele, așezate-ntr-o frumusețe cuminte
că te-nduioșezi de propria-ți înduioșare
de exemplu când el spune
iartă-mă, te rog frumos, să nu te superi
așa spune iar eu nu pricep de ce cu toate că
tocmai așa ceva se contabilizează în ecuațiile unei iubiri
motivul e subțire ca un fir de ață invizibilă
dar el își cere iertare încă o dată
și ceva, ceva foarte-adânc, nu știu ce, doare
ca o veste rea venită dintr-o depărtare
din amintirile lui sau din amintirile mele viitoare
ca o pasăre tristă
și totuși nu asta e important, ci faptul
că el își cere iertare ca și cum ar face-o pentru viața noastră de mâine
și atunci mă gândesc că poate nu am îmbătrinit nici unul
tocmai degeaba și, într-un fel, îl iubesc un pic mai mult
în clipa asta decât poate îl voi iubi în acea zi
în care-și va cere iertare și voi ști
voi ști, oh, de n-aș mai ști
de n-ar veni ziua aceea niciodată de-ar rămâne
înscrisă-ntr-o carte fără nici un nume
(tablou de Egon Schiele - The Embrace, 1917)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu