Uneori, ziua se prăbușește în
crevasa iscată
între mâna lui proaspăt
desprinsă și tâmpla-mi în urmă lăsată
și-acolo, în spațiul acela de
necircumscris
totul rămâne abstrus și
închis
de-acolo se nasc înserări de
zăpadă
și umbre de frunze pândind să
ne vadă
prin lustrul candid
de-nnoptate ferestre
acolo se nasc de îngeri
orchestre
și-o fugă de Bach într-o
triplă poveste
încleștări de idei trăite de
voci
cu care doar tu știi să te
joci
dar se-ntâmplă chiar tu să
fugi dintr-o fugă
lăsându-mă singură-n smerită
rugă
iar atunci când te-ntorci cu
un nou bass în voce
fuga devine decoruri baroce
Mă-ntrebi: ce iubiri se pot
naște-ntr-o fugă?
pe care-o alegi? cum te
subjugă?
cum integrezi într-o zidire
o metafizică spre izbăvire?
Te ascult. Te privesc. Prin
fereastra deschisă
umbre de frunze pleacă-n
zarea închisă
o plecare e-n toate, o
plecare în zori,
taina apare plutind printre
nori
ușor, iar apoi tot crește și
crește…
Cât dramatism este-n orice
poveste!
Degeaba mă cerți, degeaba
mă-nveți
degeaba atâtea și-atâtea
poveți
o fugă-i o fugă în crevasa
iscată
de mâna-ți desprinsă de
coapsa mea mată
(tablou made in China 🌝)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu