Ce desuetă sunt!

Cățeaua m-a privit vigilentă, cățelul

cu inocența neștiutorului

și nu știu de ce

lucrul ăsta mi-a amintit de tine, diferența

este că tu nu zâmbești sau poate…

naiba știe, eu nu am de unde ști

noi vorbim de la distanțe interstelare

despre aiureli care nu contează

(până la urmă, e și ăsta un mod de-a ne ascunde)

de exemplu arșița

sau setea, sau noaptea

ce amânăm, de fapt? Noi suntem

cei care se-nalță odată cu păsările, nicăieri,

dintr-o nevoie de desprindere, nu de zbor

noi suntem

cei care dăm la vrăbiuțe de mâncare nu doar iarna

fotografiem frunze mișcătoare de care nimănui nu-i pasă

sau ghene de gunoi sau pur și simplu

aerul

ca și cum am vrea să ne imortalizăm emoția aceea atât de mică

se spune că în lucrurile mici stă fericirea

e posibil să fie așa, dar

ce naiba facem noi aici?

Sincer,

eu mă gândesc la brațele tale de vânt

în jurul bătăilor inimii mele

Fir-aș a naibii, ce desuetă sînt!

Orice-ai gândi

tot acolo vom ajunge-ntr-o zi

nu știu prea bine unde, ar fi câteva posibilități

oh, dacă n-am fi atât de hârșiți de ceea ce unii numesc viață

eu îi zic moarte, o continuă murire, cu toată că

nu e nimic poetic în cuvântul ăsta, de parcă

ar exista ceva poetic pe lume

poate de aceea mi-a luat foc

retina

privirea ta poetizează

prin ochii mei, de aceea nu prea mai știu

cine sunt

azi dimineață m-am trezit jucând

la pariuri sportive

pe mine

ți-ar fi ușor să mă aduci

în ritmul tău

și dacă nici asta nu contează, atunci

ce?

(tablou de Denis Gonchar - Bird)