Focalizări (II)

Sunt foarte puține întrebări cu adevărat importante în viață și la toate răspunsul este iubirea. Restul sunt secundare. O cale de a nu înnebuni este să devii metafizician, dar nici asta nu are cum să te țină prea mult. De exemplu, nu te poți întreba la infinit ce este timpul, nu doar pentru că, oricum l-ai gândi, la un moment dat tot afli că timpul nu există, ci pentru că, întârziind pe gânduri, lucrul ăsta nu-ți aduce nici un beneficiu. Pierzi timpul.

*

Peste câțiva ani voi începe să iau calciu, ca să nu mi se fărâme oasele.

*

Zâmbetul lui (amar și blând) îmi mângâie ridurile din jurul ochilor de parcă ar întoarce timpul înapoi. Și așa anii devin o clipă și totul merge mai departe. Aceleași neliniști, aceleași întrebări, aceeași lipsă de răspunsuri. Și totuși, ceea ce era mai important a supraviețuit. Acesta este răspunsul de care nici unul nu ne dăm seama. Poate el?

*

Scriitorul este umbra care se proiectează pe coala de hârtie. Uneori, are soarele în spate, alteori, în față.

*

Nu te pune cu hazardul, bazează-te pe el.


(The Wait (or The Appointment), 1879-82, by James Ensor)