vârfurile lor retezate de nori și
distanța aceea infinitezimală dintre
fața ta și o posibilă iubire
doar o lungime de clipă
dar mergem
cu privirile printre frunze căzute
ca și cum am fi atenți pe unde călcăm
ca și cum pericolul de-acolo ar putea veni
ca și când…
aștept mâna ta să plutească spre mine
albă, încinsă de dor
asta-i doar o mistificare poetică, nu poate fi
adevărat
așa îmi spun înaintând în adâncul pădurii
sfâșiat
de sunete de păsări necunoscute
te oprești
în sfârșit, te oprești
și, lăsându-ți lent, foarte lent capul
pe spate
în acele abisuri
scânteietoare
privești
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu