Zăpadă

cum mai e veșnicia la sat

o întreb, iar mama îmi spune

uscat, pământul rău e uscat

bate vântul dinspre pășune

florile toate le-a scuturat.

e bine, mama, e bine,

chiar de vântu-ar bătea dinspre coline.

așa e, toate astea nu mai contează

și mâna ei dreaptă bate ușor aerul

de parcă ar spune lasă...

o pală de vânt îi răcorește fruntea

făcând-o și mai frumoasă

prin ochii ei trece o turmă de cerbi

printr-o pădure prea deasă

iar pe buzele ei veșnicia stă îniernată

ca neaua acoperind

un om de zăpadă

(Van Gogh - Woman with a Child on her Lap)