Pe ploaie

îmi imaginez uneori cum stăm

foarte aproape unul de celălalt

nu neapărat într-un pat răvășit

important e să fiu cât mai aproape de

respirația ta

acum miroși a ploaie

și a bărci împinse de vânt

a vânător cu pumnalul uitat într-o mână moale

și, de ce să nu recunosc,

miroși a odaie în care s-a făcut dragoste

dintr-un prea gol

miroși a iubire de neuitat

și a neputința de-a nu produce durere

a cafea, a calamități, miroși a fugă

a îndoială și-a piele amară arsă de soare

iar ochii-ți, ca două fenomene stelare

privesc prea departe, parcă ar fi

un năvod aruncat peste-o mare în care s-au scufundat

iluzii despre care doar poeții pot scrie

înțelege-mă bine, aceasta nu este o poezie

aceasta-i o declarație liniștitoare

o promisiune de uitare

un vis, un gând, o elucubrație

aceasta-i o calmă și adâncă respirație

afară plouă

și-un soare cernut alunecă peste

copacii printre care ai dispărut