Noi suntem cei
care niciodată nu suntem
întâmpinăm
dimineţile cu aer de vulpi polare trăind în deşert
ridicăm la
nivel de cult sfârtecările din care
nu ne mai săturăm
să renaştem
noi nu ştim nimic
despre noi
doar căderile
noastre pot vorbi în locul nostru
Noi
Sfârşitul
secretului
de la el vom
începe să ne cunoaştem
fiecare cu
apocalipsa sa
doar atât avem de
purtat pe umerii noştri frumoşi cândva
apocalipsa
dezvăluirii ultime
scheletul va
vorbi despre noi
scheletul
cuvintelor frumos ambalate de trei ori pe zi
cu care ne iubeam
şi ne uram
în dimineţile
polare
sub cerurile clare
O colecţie de
semne despre mine îţi trimiteam
sunete ascuţite
despicau neliniștea care ne despărţea
sensuri din semne
şi sunete fabricai cu tâmplele prinse-ntre palmele ude
de nemângâiere
eu - o colecţie
de semne şi sunete fără sens
Plecasem în
căutarea ta printr-un soi de transversalitate
inexistentă
exact când erai
mai atent la nonsensul devenirii
câte castele de
gheaţă ţi-am năruit, câte
bucurii de
dimineaţă
am de plătit
la vama
inconsistenţelor mele?
Exacerbam
dimensiuni la fel de inexistente
îţi dai seama cât
delir fabricam în timpul spermogramei care atesta
cu fiece clipă
valabilitatea
ideilor tale despre mine?
mă eliberam din
catastrofele noastre
salvându-mă-n
câte-o carte
şi mai scriam,
uneori, cinci versuri şchioape
Vreau să-ţi
palpez un pic străinătatea, strigam veselă
sărind într-un
picior
cel cu muşchi din
fibră
translucidă,
opalescentă
iar tu râdeai
pentru că te gâdilau mângâierile mele
optice
în timp ce luam
pulsul
străinătăţii
mele
Regula jocului -
jocul semnelor şi sunetelor - învingea întotdeauna regula
tăcerii tale
impuse la standarde prezidenţiale
gesticulam în
nopţi pătate cu cianură
distrugând
sensurile abia ridicate într-o coerenţă
deşuchiată
dar de atâta
coerenţă eram în stare
Exploram
alteritatea lingându-ne rănile
frumoase ca
abţibildurile roşii pe care ţi le lipeam pe pulpe
vara
corp la corp
simţeam palpitul
ei în bizare jocuri
erotico-eroice
inventate ad-hoc
în sensul cel mai
larg al termenului. Cred
că ştii şi cum
îmi arată ficatul
păienjeniş de
fire luminiscente prin care aleargă
de nebună
viaţa
Mă pierdeai, mă
inventai
ca pe un scenariu
oricând posibil
de reluat, de
rejucat, de reinventat
reguli de respiraţie
ce mult îţi
plăceau regulile, instrumentele, scenariile
apocaliptice
Visam neîncetat
la şocurile exotismului
pe care mi le
procurai o dată la cinci pagini
între două
insomnii consecutive
două lacrimi
două vise
visam la şocuri
existenţiale
ca o fată mare
nerăbdătoare
brutală,
necruţătoare, adaptabilă
eu, lege
fundamentală a senzorialităţii tale
distrusă într-o
seară, la patinoar, în urma unei fracturi
de verticalitate
exemplară
Mi-am oblojit,
duios, rănile
ungându-le cu
balsam de cuvinte fermentate
m-am abolit de
tine autoteritorializându-mă sârguincios
în beneficiul
tău.
Nu e asta miza
aventurii, mi-ai spus atunci
şi iar m-am
repliat în carcasa de broască ţestoasă
continuând să
depun ouă gigantice
pe plaja arctică
în noaptea polară
sub aurora
australă
*
Trecut-au ninsori
de-atunci.
Azi
reinventată în
prea fugare ore de nelinişti
trăiesc altfel
visele nevrotice ale devenirii
Azi
iau altfel pulsul
nerostitelor gânduri
pentru că pe
cerul nostru anină acelaşi zeu
Azi
ştiu că absolutul este ordine (sau nimic)
ordinea ultimă a
universului pe care-l credeam haotic
întrupat în
semnele care năvăleau din cotloanele timpului
azi
trăiesc
timpul-pereche
semn al unei
forţe căreia nu mă pot sustrage
şi care poartă
numele
tău
azi
singura armă cu
care
îţi pot distruge
continuitatea
este privirea
genele de sus şi
genele de jos
lovindu-se în
ritmul dorinţelor care mă invadează
slobozind praf
strălucitor de aripi de fluturi exotici
orbindu-te
pentru că încă
mă iubeşti
azi
doar zbaterea
genelor mele mai istaurează
acea stare a
sufletului faţă de care
nu poţi lua
distanţă
azi
nu mai îmi eşti
exterior
ca pe vremea
războaielor în care chipul tău era altul
fixându-te drept
o forţă determinantă
a aflării
azimutului spre care
ca într-o transă
tăcută
mă îndreptam cu
respiraţia rarefiată
de fantasmele pe
care carnea-mintea ta le închipuia
azi
mă întemeiez pe sensul
pe care
genele mele
bătând ritmul altui timp
mă îndreaptă
altfel
spre tine
azi
nu mă mai
interesează estetica
prudenţei cu care
înaintam spre
nowhere’s land
azi
nu mai încerc să
te imaginez
ci doar să te
consum
intenţionalitatea
finală, vezi bine, iubitule
este cu totul
alta azi
pentru că nimic
pe lumea asta nu poate fi mai important decât
Noi
azi
dinamitez
încontinuu formele fugare sub care te închipui
la masa
certurilor şi împăcărilor eterne
deconjindu-te de
fiecare înveliş înşelător
cu care înerci să
mă orbeşti în fiece clipă a nefiirii noastre
iar tu înţelegi
că violenţa mea nu este altceva
decât o grăbită
traversare a formelor fiinţei tale
spre sâmburele
esenţial care te cuprinde
pe tine
cel ultim
nu te pot
cunoaşte decât pe măsură ce te consum
la capătul
festinului
eul tău va
străluci orbitor
în toate
infiniturile nesecate prin car
ai curs spre
sâmburele ultim
esenţial
care mă domină de
la o înălţime
obscenă
azi
forţa
raporturilor cu tine, iubitule
nu mai anulează
separarea
pe care îmi voi
construi ziduri de libertate
doar de pe
înălţimea lor ne luăm zborul, nu-i aşa?
azi
apologetica mea
libertate
se înroşeşte în
obrăjorii fragezi
de ochii tăi care
o privesc înţelegător
ca pe propria-ţi
exterioritate
azi, iubitule,
sunt alta, vezi?
(2004)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu