Melc după ploaie

n-am habar de prea multe pe lumea asta

știu că există crime, violuri, copii uciși de cancer sau de câte-o mașină

ieri un bărbat a murit lovit de un tren deraiat de pe șină

nu avea nici o vină, se plimba pe-un câmp înflorit

cu capul plecat spre pământ, cu ochiu-obosit
doar trenul deraiat

de vechi ce era mergea ca și cum ar fi fost beat

mai știu că există și oameni care trăiesc prin canale

injectându-și în vene substanțe-amăgitoare

dar nu acesta este răul absolut

oamenii aceia mor de prea mult ce i-a durut

mai știu că și melcii pier zdrobiți după ploaie

de pășiri nepăsătoare cu talpa uriașă, greoaie

și mai știu că pe pământul ăsta atât de mutilat

există visători care salvează melci și care din viață s-au exilat

cu ultimii bani mai cumpără câte o carte

ca pe o viață de plăcere, de-o singură noapte

jarul țigării luminează o clipă

fața lor tristă când a uimire (sau a tristețe) sprâncenele-și ridică

privind nicăieri, căci noaptea e-ntunecată ca inocența

care nu înțelege nimic și cu care-am traversat adolescența

această vârstă ingrată și atât de frumoasă

care mi-a lăsat inima-mbibată de-o fantasmă brumoasă

unii spun că viață se cheamă

uneori o aud cum geme sub clavicula stângă dar n-o bag în seamă

e ca și cum un melc izgonit dintre ierburi plăpânde

ar striga după un salvator cu mâini calde și blânde

dar eu am învățat să mă scot din toate ecuațiile

căci eu nu știu mai nimic pe lumea asta, eu doar păzesc stațiile

cu câte-o carte în mână, o carte simplă, de-o noapte

pentru cei ce obișnuiesc să le tremure jarul țigării de gânduri prea coapte

mi s-a spus că nu trebuie să gândești, nu-ți ajută la nimic

dar nici nu vei salva vreun melc, oricât ar fi el de mic

viața-i o alegere, poate că-i și un privilegiu

dacă reușești să nu mai vezi totul precum un cortegiu

înaintând în nopți cu ceruri greoaie

precum un melc ce curând va muri după ploaie

de la dumnezeu venită (deci fie primită!)

dacă aș putea fi sinceră cu mine m-aș întreba (îndoită):

n-ar fi mai bine ca de inima mea să fiu părăsită?

poate că, la rece vorbind, aș înțelege și eu din viața asta ceva

sau poate că viața-i, de fapt, mereu și mereu altceva