Faceți căutări pe acest blog

sâmbătă, 17 iunie 2017

Topul meu pe primele 6 luni

     
     Adică eu de ce n-aș avea un top al meu? Adică de ce doar The Guardian, sau mai știu eu cine să întocmească topuri, uneori deloc ok? Ok, de gustibus, înțeleg... Așa că ia să purced și eu la propriul top, pe această jumătate de an care se va încheia curând.

Locul I cu, din nefericire, cununi de flori

1. Roberto Bolaño. Aici ar fi prea multe de înșirat dar voi face, totuși, o selecție. Nu pun la socoteală Amuleta pentru că am citit-o toamna trecută (și nu voi pune la socoteală nici celelalte cărți ale lui citite tot anul trecut), dar voi pune la socoteală 2666 pentru că am început-o în decembrie și am terminat-o în martie, așadar:

I. 2666
II. Detectivii sălbatici
III. O povestioară lumpen
IV. Târfe asasine
V. Trei (poeme) și Câinii romantici

dacă ar fi să inserez aici și Amuleta, aș așeza-o pe locul II, între 2666 și Detectivii... Deci, da,  Bolaño este pe primul loc așa, ca întreg, în ciuda faptului că nu toate cărțile pot fi pașezate înaintea celei de pe locul II, și anume

2. Ian McEwan - Coajă de nucă, pe care nu am putut lăsa-o din mână și de aceea m-a frustrat prin dimensiunile reduse, căci, iată, se întâmplă uneori în viață ca dimensiunile să aibă legătură cu plăcerea. Uneori, nu întotdeauna.

3. Raymond Carver - Despre ce vorbim cand vorbim despre iubire și iarăși Ian McEwan -Durabila iubire 

4. David Lodge - Terapia și Jón Kalman Steffánson - Tristețea îngerilor

La capitolul re-citiri, topul ar suna cam așa (într-o ordine mai degrabă relativă, ceea ce descalifică denumirea de top):

1. Andreï Makine - Cartea scurtelor iubiri eterne
2. Jorge Luis Borges - Cărțile și noaptea (eu o am de la ed. Junimea)
3. Alain de Botton -Consolările filozofiei
4. Milan Kundera - Arta romanului
5. Ion Vianu - Amor intellectualis

Nu pun în aceste topuri cărțile de specialitate și blogurile pe care le citesc/răsfoiesc.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu